"Cartea cu Povesti" nu are legatura cu tematica blogului.
​
Este insa dovada vie a faptului ca greutatile psihice si fizice ale vietii nu pot ingradi imaginatia.
​
In copilarie visam ca la pensie sa ajung sa scriu carti. In imaginatia mea, a fi la pensie nu insemna batranete, boala sau slabiciune. Ci doar mai mult timp liber si mai multa intelepciune.
​
Viata s-a dovedit plina de surprize. M-am trezit brusc tanara pensionara, fara nici una din facilitatile perioadei visate.
​
Nu am inca intelepciunea si bagajul de cunostinte al omului batran, ci doar lipsa lui de putere fizica.
​
Dar visele pot fi adaptate.
​
In perioada in care copiii nostri erau mici, obisnuiam sa le spun povesti inventate de mine.
Cu timpul, am creat un personaj de basm, un baietel ce trecea prin diverse experiente. El devenise prietenul lui Vladi, baietelul meu. Faceam in asa fel incat experientele baietelului sa fie cu morala educativa, bineinteles pozitiva, iar Vladi ajunsese sa iubeasca acest personaj.
​
Povestile imi veneau in minte fara sa ma gandesc la ele.
De cele mai multe ori eram si eu curioasa ce intorsatura o luau intamplarile. Dar asa cum veneau povestile, tot asa si plecau. Acum imi pare rau ca nu le-am scris.
​
De cateva luni se creioneaza in capul meu tot felul de povesti de viata. De aceasta data m-am decis sa scriu parte din ele.
​
Pentru ca boala nu presupune si lipsa gandurilor, ci poate chiar activarea lor.
​
Si pentru ca visele trebuie urmate.
​
Sper ca acest loc cu povesti sa fie un prilej de popas si de relaxare pentru cei ce citesc blogul.
Iar sufletul meu este fericit ca a "descatusat povestile din el" si spera sa va placa!