Vestea

Cancer. Un traznet a cazut asupra mea.

Avioane care cad in picaj.

In mintea mea.

 

Fiecare avion contine o parere de rau, un vis spulberat de o realitate dureroasa.

Avionele mele erau in picaj, explodau la atingerea cu pamantul.

De ce nu am fost mai des la controale, chiar daca medicii sustin ca atat in perioada alaptatului cat si de lauzie sanii nu se verifica pentru asa ceva?

De ce nu am avut niciodata timp si de mine ? De ce nu am petrecut mai mult timp cu copii?

Ce caut la birou seara la ora aceasta? Cum mai ajung in Peru, locul viselor mele inca din copilarie ? excursia era planificata in detaliu, urma sa luam biletele de avion..."

Ma gandeam sa povestesc/scriu despre experienta mea in lupta cu cancerul in momentul in care voi sti ca m-am vindecat. Firea mea perfectionista cauta ca informatia sa fie cat mai mult verificata, daca se poate sa fie chiar stiintific argumentata.

Visam sa pot ajuta oamenii sa se vindece pe baza experientei mele. Un fel de Louise Hay necomerciala, mai aproape de realitatile dureroase prin care trece bolnavul de cancer.

Acesta a fost gandul meu cand am ajuns in remisie. Asteptam ca remisia sa fie confirmata definitiv, adica peste cei 5 ani fatidici de care ne lovim noi cei avem acest diagnostic.

 

Nu a fost asa cum planuiam. Boala a revenit. Mai violenta. Mai parsiva.

De data aceasta strict pe viata si pe moarte. Starile de rau date de tratamentele citostatice erau o amintire aproape nostalgica in comparatie cu durerile incredibile de oase, nou aparute.

Lupta a reinceput.

Instinctul nu te lasa, te ajuta intotdeauna. Doar sa nu disperi si sa te lasi dus de el.

In anii acestia am plutit in starea de bine indusa de meditatie, am fost trantita violent la pamant cu forta unui uragan, apoi am trait cu bucurie clipa cand am reusit sa ma intorc singura de pe o parte pe alta in pat, am reinvatat sa merg de doua ori, am plans si m-am bucurat de fiecare gest frumos din jurul meu.

 

Toate acestea mi-au parut extrem de firesti. Nimic spectaculos. Ca un traseu pe munte.

E dificil, uneori poate fi chinuitor, dar nu iti pui niciodata problema sa renunti .

Un iubitor de munte, de viata, nu gandeste niciodata ca ceea ce face el este special. El e doar fericit de ceea ce obtine si traieste: momente minunate, pline de vibratie, imagini deosebite .

 

Cam asa s-a intamplat si la mine in lupta cu cancerul. Si, la fel cum, atunci cand omul de munte gaseste in drumul lui pe cineva care are nevoie de ajutor, acesta participa cu tot sufletul si toate puterile lui sa-l ajute, la fel am reactionat si eu cu cei aveau nevoie de o indrumare, o idee sau doar de o vorba de incurajare.

 

Daca acum 7 ani, atunci cand am fost eu diagnosticata, cazurile la persoanele " tinere" erau ceva mai rare, in ultimul an explozia a devenit infricosatoare. Diagnosticul de cancer, de orice tip, a devenit aproape uzual. La orice varsta. Intr-adevar, "o maladie a secolului".

In acest context, cand mii de oameni trec prin chinurile acestei boli, nu pot sa mai astept sa vad daca eu sunt sanatoasa conform criteriilor medicale pentru a imparti si cu altii experientele mele.

Asa deci, am trecut la scris!