Era prima zi a anului.
In urma cu 50 de ani.
Gasca vesela de tineri, pusa pe glume si dans, petrecea in a doua zi a Anului Nou, asa cum se obisnuia, “la resturi”.
Mirela era extrem de fericita in rochita ei noua, din tafta azurie, facuta de vecina ei, croitoreasa.
De unde gasise croitoreasa taftaua?
Cat timp lucrase Mirela la gradina de legume pentru cativa banuti ca sa poata plati materialul? Deja nu mai conta. Visul ei se implinise.
Vazuse rochia in urma cu un an intr-o revista de moda. Si de atunci se visa cu ochii deschisi dansand imbracata in rochia azurie. Rochia arata pe ea parca mai frumos decat in poza din revista. Ochii Mirelei, mari si albastri, ieseau puternic in evidenta, talia era frumos marcata, iar pliurile din materialul fosnitor o faceau sa se simta pentru prima data printesa. Bogata, frumoasa si dorita. Plutea.
Mirela, era o fata desteapta si descurcareata. Miniona, subtirica, cu parul blond cenusiu, un pic ondulat. Cu toate acestea, aparitia ei trecea neobservata in orice imprejurare. Saracia de acasa, absenta tatalui care plecase cand ea si sora ei erau mici, cat si a mamei, care muncea mult, erau de cele mai multe ori greu de mascat. Parintii nu veneau la scoala. In general erau singure si trebuiau sa se descurce. Asa ca de mica era inventiva si plina de solutii inedite. Prin multe "artificii" bine gandite reusise sa faca rost, fara bani multi, de materialul dorit pentru rochie. Voia sa fie vazuta, sa iasa si ea in evidenta, macar o data. Si reusise!
Precum personajul Miruna al Cellei Serghi din "Panza de paianjen", se simtea admirata si in centrul atentiei. Si de data aceasta era vorba despre ea, Mirela cea saraca si de multe ori atat de stearsa! Ca intr-un roman, visul ei devenise realitate.
Of, cat de mult isi dorea sa nu se trezeasca niciodata din acel vis!
Casa unde era petrecerea era destul de spatioasa si animata aproape in intregime. Usile erau larg deschise si, din camerele laterale, dispuse radial, tinerii se adunau in camera de mijloc unde se dansa cu foc. Ca intr-un roman sau film, exista o camera in care nu se putea intra. Usa aceea inchisa pe Mirela o atragea ca un magnet.
Acolo era biroul ce avea si o mica canapea, unde dormea fratele mai mare al gazdei. Pentru ca diferenta dintre ei era mare, de aproape 7 ani, gasca vesela nu il cunostea. Faptul ca el era student in ultimul an de facultate il facea se devina aproape neinteresant. "Nu stie sa se distreze, invata toata ziua", cataloga gazda si nimeni nu a mai fost interesat. Pentru multi dintre ei parea batran si plictisitor. Pentru Mirela ideea de studentie facea parte tot dintr-un vis. Vis la care insa nu putea spera. Banii pentru mai multi ani de intretinere nu se puteau aduna precum banii de rochie. "Interesant", isi spuse ea. "Oare cum arata? Este oare atat de plictisitor si serios cu spun ceilalti?" Curiozitatea nu ii dadea pace.
La o Conga, unde ea era prima care dadea tonul, a profitat si a deschis usa biroului. Baiatul de pe canapea a dat la o parte patura cu care se invelea pana peste cap si a deschis cei mai frumosi si stralucitori ochi pe care Mirela ii vazuse vreodata. Erau de un albastru de otel, clar si senin. Parul saten inchis si pielea alba scoteau parca si mai mult in evidenta frumusetea si stralucirea ochilor. Privirea era blanda dar extrem de vesela si vie. Mirela a simtit cum picioarele i se blocasera, ca si cum cineva ii turnase pantofii in beton. Nu mai auzea nimic, vedea doar ochii aceia albastri, fermecatori. "Cu baiatul acesta o sa ma marit, omul acesta o sa fie sotul meu", isi spuse ea in gand. Si nu pleca de la petrecere decat dupa ce reusi sa vorbeasca si sa danseze cu el.
Toata viata a ramas cu amintirea acelei nopti fermecate, in care dansau in pereche, plutind usor deasupra parchetului, in care rochia ei fosnitoare si ameteala dansului si a emotiilor traite o faceau sa se simta intr-o sala de bal. Se potriveau perfect la dans, de ce nu s-ar potrivi si in viata?
Din acea zi Mirela avea sa descopere ca nu mai este o persoana stearsa, invizibila si ca este suficient sa isi puna ceva in gand ca acel lucru sa se implineasca. Cei doi ochi albastri au devenit ochii iubitului sau. Desi Mirela nu era o fasneata care sa stie sa vrajeasca baietii si nici nu epata prin nimic, tenacitatea si mintea ei ascutita au
facut-o sa gasesca modalitatea prin care baiatul cu ochii albastri, visat de multe alte fete, sa devina sotul ei.
Zadarnic au incercat parintii lui sa ii desparta, sa ii gaseasca o fata frumoasa de familie mai buna, pentru el doar Mirela exista. Iar ea se simtea cea mai norocoasa si fericita fata din lume. Era iubita, iar pentru ea sotul ei era cel mai frumos barbat din lume!
S-au casatorit modest, fara prea mult fast. Apoi, la insistentele lui, au incercat sa stea la parintii lui acasa. Criza spatiului de locuit era mare si au preferat sa incerce aceasta varianta decat sa se mute cu niste straini in casa. Grea incercare pentru ea.
Mama si fratii si sororile lui nu o placeau. Era saraca, si nici macar liceul nu il terminase.
Nici vorba sa se aleaga ceva de ea!, povestea mama lui disperata pe la prietene.
Din proasta si interesata nu o scotea.
Pentru a sublinia cat mai clar faptul ca nu este primita in familie, Mirela nu a primit o cheie a ei de la casa. Asa ca, de multe ori cand venea de la scoala, statea pe strada, pitita de rusine si astepta aparitia cuiva din casa pentru a putea intra si ea.
Sotul venea de cele mai multe ori ultimul. Iar ea, pentru a il proteja de un nou scandal cu parintii, nu i-a spus mult timp ca nu are cheie. De fiecare data cand se hotara sa ii spuna, intervenea ceva.
"Ochi albastri" era fericit si o iubea atat de mult, incat nimic nu mai conta. Ii facea mereu surprize frumoase. Fie o floare, fie o ciocolata, o carte sau o plimbare la Sosea. Sau pur si simplu o lua in brate si ea se scalda in ochii lui albastri ce pareau ca rad cand o privesc pe ea. Ii iubea ochii, linia nasului, extrem de frumoasa si masculina, fibra ce o simtea si vibra in corpul lui cand o imbratisa. Era plin de sensibilitate. Ii scria poezii cu o usurinta uimitoare, era capabil sa ii vorbeasca doar in versuri daca ea isi dorea. Era vesel si plin de surprize, cu o imaginatie ce o uimea si fascina. Nu putea sa creada ca aceasta o sa fie viata ei de acum incolo. Era mai mult decat putuse sa isi inchipuie ea in cele mai indraznete vise.
Ziua in care el a aflat de cheie a coincis cu ziua in care au aflat ca urmeaza sa aiba un copil. Si uite asa, marea veste si marea bucurie a fost umbrita de un scandal. Scandalul dintre el si familie.
La scurt timp s-au mutat, singuri, intr-o camera mica, undeva la periferie. Macar avem baia noastra, isi spuneau ei ca sa mai usureze situatia.
El devenise asistent la facultate, iar ea mai avea de dat bacalaureatul. Vara a fost plina de praf inecacios in cartier, iar toamna nu mai puteau iesi in oras decat in galosi. Noroiul era adanc, ajungea la pantofi peste caramb, iar pantofii ei cu toc, mult doriti, devenisera impracticabili. Oricum urmeaza sa nasc, isi spunea ea dand cu usurinta din umar in timp ce isi prindea parul blond intr-o coada de cal. Mai rau e ca nu stiu cum o sa pot iesi cu carutul afara prin atata noroi, ii spuse ea un pic ingrijorata sotului.
Sarcina crestea si ei mangaiau si îi vorbeau bebelusului in fiecare seara, facand planuri de viitor. Se apropia examenul de sfarsit de liceu. Mirela nu a fost niciodata o eleva buna. Era in urma cu notiunile de baza la majoritatea materiilor. Cunostintele ei erau undeva la nivel de gimnaziu. Sotul o ajuta insa mereu. De cand devenise asistent la facultate, realizase ca ii face o deosebita placere sa predea. Si plin de calm si dragoste incerca sa o ajute la matematica.
A venit si clipa examenelor. Mirela nu se simtea deloc sigura pe cunostintele ei. Si parca nesiguranta aceasta s-a extins si in trupul ei. Se simtea slabita si vulnerabila. Avea emotii ingrozitoare. In capul ei era un mare vid. Avea senzatia ca nu mai stie nici macar tabla inmultirii. Si gramatica, cum se va descurca cu gramatica? De citit citea mult si scria frumos, asa ca nu ii era prea teama de literatura.
Trebuie sa iau examentul, altfel familia lui ma desfiinteaza, isi spunea ea mereu in gand. Si tremura. De frica si emotie simtea un nod in gat si cum copilul loveste agitat.
Intra in examen si puse buletinul pe banca. Citi cu mandrie si bucurie numele si realiza cat e de fericita. Sunt sotie si iubita, o sa am un copil, ce mai conteaza scoala? Si in momentul în care gandurile ei devenira ca de vata nu opuse nici o rezistenta.
Se trezi la spital. Prima ei imagine cand se trezi era un chip bland si vesel ce o privea cu ochii lui albastri.