top of page
  • Poza scriitoruluiOana Stroe

Am ajuns si la operatie (5)


Am lasat copiii acasa cu mama si cu soacra mea si impreuna cu sotul am plecat cu emotiile asemanatoare plecarii intr-o excursie cu peripetii si nicidecum la operatie.



Senzatia de escapada fara copii am pastrat-o cu noi toata perioada de sedere la Viena. Acolo urma ca o echipa de specialisti din spitalul AKH de la Viena sa ma opereze.


Protocolul standard de pregatire pre-operatorie din Austria cuprindea pe langa investigatiile prealabile si o scintigrafie osoasa ce se facea cu un radiofarmaceutic injectabil ce era adus la acea vreme, cu avionul.

Intamplarea a facut ca in aceeasi perioada in Islanda sa erupa foarte violent un vulcan. Traficul aerian a fost blocat pentru cateva zile de norii de cenusa imprastiati desupra intregii Europe.


Dupa toate peripetiile avute pentru a putea face analizele cerute prin protocolul premergator operatiei si din cauza vulcanului naravas ce continua sa scuipe cenusa in atmosfera, am plecat cu trenul catre Viena.


Calatoria a fost extrem de amuzanta pentru noi. Nu mai calatorisem cu trenul la vagon de dormit decat intr-o minunata vacanta in Egipt si cumva amintirea relativ recenta ne facea sa ne simtim asemanator.


Spitalul la care am fost operata era un spital privat unde echipa de medici de la AKH avea drept de practica si inchiriase sala de operatie. Lucrul acesta l-am facut din motive financiare, ziua hoteliera de la AKH fiind mult mai costisitoare.


Spitalul arata impecabil, asa cum arata dupa mine tot ce are amprenta imperiului austro-ungar: absolut tot ce iti trebuie, corect si in standard de maxima curatenie. Nimic luxos dar perfect dotat, de foarta buna calitate si marcat de amprenta clasica.

Am facut toate investigatiile necesare inainte de operatie si a venit medicul anestezist sa stea de vorba cu mine. Seara tarziu a venit si profesorul estetician ce urma sa imi faca reconstructia sanului in cadrul aceleiasi interventii chirurgicale.


Pana la venirea lui am glumit continuu cu sotul meu si un om minunat recomandat de prietena mea, care a devenit prietenul nostru. Roman fiind, plecat cu mult inaintea Revolutiei si in prezent cadru medical, a stiut unde sa ne ajute cu intrebari sau raspunsuri in cazul in care mai erau neclaritati. Este extrem de important sa clarifici toate necunoscutele ce iti apar in urma discutiei cu medicul. A stii exact ceea ce urmeaza sa se intample cu corpul tau imi pare un element esential intr-o situatie de genul acesta. Asa poti participa activ la vindecarea ta si fara frici.


Medicul estetician a plecat seara pe la ora 10.30 din spital, timp in care a stat cu noi si ne-a explicat care sunt riscurile si avantajele operatiei de reconstructie.

La final si eu si sotul eram impacati cu decizia luata. Urma ca sanul stang cat si muschiul de pe piept sa imi fie extirpate. Pentru sustinerea siliconului ce urma sa fie adaugat, era nevoie si de muschi. Solutia a fost sa imi taie din muschiul din spate, marele dorsal si pe la sub brat sa il aduca pe piept. Doar asa se putea adauga implantul de silicon fara ca in timp acesta sa se lase in jos.

Pentru ca natura fusese destul de darnica cu mine, diferenta dintre cei doi sani era mare si trebuia adaugat un silicon destul de mare si greu.


Inainte de culcare sotul si-a luat jucaus “ adio” de la sanul stang si razand a spus: nu m-au atras silicoanele niciodata dar, cine stie, poate o sa imi placa mult Barbie!

Si razand ne-am luat la revedere, urmand sa ne revedem abia dupa operatie.


Teoretic nu avea cum sa mai patrunda in spital caci la ora 6 AM intram in operatie si la 5:30 in sala la pregatire. Practic a reusit sa intre in spital cat sa ma sarute si sa imi ureze success. Surpriza a fost suficienta sa adauge o senzatie de fericire la starea in care intrasem pentru a nu avea nici un fel de frica sau emotie. Cele 5 secunde in care ne-am privit in ochi si sarutat m-au facut fericita. Nici prin gand nu imi putea trece ca voi putea pati ceva rau. Si chiar asa a si fost, toata operatia si recuperarea au decurs perfect.


Imaginea sotului a fost ultima imagine clara. Apoi am primit pe vena un calmant ce m-a amortit. Ultima imagine, estompata, a fost dr. chirurg oncolog ce a venit sa ma salute si incurajeze inainte de a fi bagata in sala de operatie.

Pe retina mi-a ramas impregnata imaginea unui om extrem de prezentabil, plin de prestanta, cu par castaniu si ochi albastri, imbracat cu un sacou bleumarin cu butoni aurii ce ma ducea cu gandul la uniforma de capitan de marina. Atitudinea sa atat de impunatoare si distinsa, vocea sa calda si blanda m-au facut sa ma simt in siguranta deplina si am adormit cu o senzatie de liniste si bine.


Somn lung, fara vise, al unei anestezii de 8 ore.


M-am trezit ca dintr-un somn odihnitor si placut. Fara probleme, fara dureri, ameteli si greturi. Pana atunci, in cadrul unor operatii avute cu anestezie generala de scurta durata avusesem tot felul de experiente neplacute. Soc respirator, stari de agitatie in salon, oxigen, etc. Le puneam pe seama formei de astm bronsic avut in copilarie.

Aici, dupa o anestezie de 8 ore ma simteam perfect.


Atat de bine, ca nu ii venea nimanui sa creada. Nici medicilor.


Multumesc mie, oamenilor din preajma mea ce m-au ajutat si Universului care a aranjat toate atat de bine!

1 afișare0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page