In primavara lui 2010, in dimineata in care plecam spre munte unde urma sa sarbatorim ziua sotului meu, la dus am descoperit la axila o umflatura, ca o minge de ping-pong.
M-am imbracat rapid si am urcat in masina. Eram un pic ingrijorata.
Notiunile mele vagi de medicina imi spuneau ca ceva nu e in regula in organism de am un ganglion umflat. Atat.
La vremea aceea nu erau atatea campanii de verificare pentru cancer de san. Verificai manual sanii si daca se simtea ceva la palpare atunci doar mergeai sa faci o ecografie. La recomandarea medicului. Mamografia era recomandata dupa 40 de ani.
In grupul nostru de prieteni erau mai multi medici, de diferite specialitati. Am ales sa vorbesc cu o prietena medic neurolog. A avut diplomatia si intelepciunea sa nu imi faca nici un fel de supozitie. Doar mi-a spus sa nu aman nici o zi o vizita la medic, luni sa sun sa ma programez.
Nu am intrebat-o niciodata, dar sunt convinsa ca ea a luat in calcul si diagnosticul meu. Sotul ei este tot medic. Cu siguranta au discutat.
Dupa atatea experiente medicale in care medicii s-au grabit sa imi prezinte rapid variantele cele mai grele si urate, apreciez si mai mult calitatea ei de profesionist in care nu s-a avantat in supozitii.
Medicul ginecolog cand a auzit la telefon de "mingea mea de ping-pong" m-a trimis direct la mamografie. Acolo am aflat ca "sanul stang nu poate fi salvat, trebuie scos cu totul".
Nu am inteles bine ce se intampla nici cand doctorul de la ecograf nu a vrut sa imi primeasca banii zicand "o sa ai mare nevoie de bani mai departe".
Ma dusesem sa fac mamografia fugind intre doua intalniri de la birou. Pierdusem deja o programare la doctor cu o zi inainte din cauza programului incarcat de la birou. Din pacate, la acel medic trebuia sa ajung dimineata, in timpul orelor de program.
Cu gandul mai mult la cele ce mai aveam de facut la birou decat la ceea ce aveam de facut la doctor am avut un soc atunci cand la momografie am auzit "carcinom mamar".
Am inteles ca ceva nu este in ordine cu mine. Desi stiam ce inseamna diagnosticul, eram foarte departe de a realiza ce mi se intampla. M-am intors in masina cu foile in mana si am inceput sa plang.
Cu ecografia si mamografia am mers direct la medicul meu ginecolog. Acesta impreuna cu un medic profesor din spital au decis ca trebuie sa fac urgent o biopsie.
Fiind intr-un spital specializat pe Maternitate, medicii doreau ca aceasta biopsie sa fie facuta de un anumit profesor, care la acel moment era plecat pentru cateva zile.
Era dupa pranz, nu mai avea sens sa ma intorc la birou. Oricum nu ma puteam concentra. Am sunat-o pe sefa si prietena mea si i-am spus ce se intampla.
Apoi l-am sunat pe sotul meu si l-am rugat sa ne intalnim in parc.
Acolo, pe o banca, i-am spus ceea ce am aflat.