Forta din noi

De ani de zile, de cand viata mi-a scos in cale "examene, peste examene" care mai de care mai dificile si fara a-mi lasa pic de timp de pregatire, am auzit extrem de des:

"Oana, tu esti o persoana foarte puternica. Eu nu as fi putut sa fac ce ai facut tu."

Intotdeauna am ascultat jenata afirmatiile celor din jur incercad sa scap cat mai usor si delicat din situatia creata, aceea de "supra-om".

Multi dintre noi stim sau macar banuim ca avem in noi o forta nebanuita. In ultimii ani lumea vorbeste mult si des despre acesta. Mai mult, sunt persoane care considera ca “Dumnezeu este in noi” si pot discuta cu inflacarare pe tema acesta ore in sir.

Multi dintre noi vorbim de menire, de destin sau Karma, de "Scoala vietii". Si atunci de unde neincrederea aceasta in ceea ce ne scoate viata in fata? De ce atata frica?

Daca exista acesta oglindire a destinului in episoadele importante din viata noastra, daca tot consideram ca ele sunt examene, atunci de ce ne pare ciudata ideea de a trece cu succes aceste examene?

Vorba din popor spune " Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce." Atunci de ce atata panica cand ajungi in fata examenului vietii? Conform zicalei, daca ti-a fost dat, atunci poti si duce, nu?

Cred ca extrem de important este nu doar sa citesti si sa sti despre puterea din oameni, dar mai ales sa crezi in ea. Abia atunci poti sa aplici. Iar educatia noastra

ne-a format sa traim cu teama.

Incepand cu temerile din copilarie: teama de a nu te lovi, arde, de a cadea. Apoi in adolescenta, teama de a nu fi iubit .Urmand invariabil, teama de a nu fi suficient de bun. Teama a fost inoculata traditional de familie, sistem.

Ce se intampla de ne pierdem speranta atunci cand ceva din mersul firesc al vietii noastre isi schimba cursul?

Nu sunt psiholog si nici antropolog ca sa pot emite o ipoteza de specialitate in urma unui studiu amanuntit. Incerc doar sa gasesc raspunsul in cazul meu. Aceasta, pentru ca, desi suntem unici, urmam cu totii niste tipologii.

Raspunsul pentru mine e probabil valabil pentru multa lume. Si poate ajuta.

Incerc sa gasesc raspunsul in copilarie. Legat de momentele dificile din copilaria timpurie, nu-mi amintesc decat :" trebuie sa pot "si "nu exista nu pot, exista nu vreau".

Imi amintesc cum strangeam pumnii si trageam aer in piept si apoi, aproape cu ochii inchisi ma aruncam in orice fel de competitie. Si nu era vorba doar de competitiile sportive.

Momentul pe care il retin este doar aceasta pregatire "de start". Mergeam pe premiza " daca sar in apa, ma descurc si trebuie sa inot". Si ma aruncam. Cum de ajungeam si printre primii la mal?

Nu stiu. Poate era vorba de firea luptatoare. Sau poate era tot o cerinta de altii inoculata. Important este ca acest lucru m-a ajutat toata viata.

A facut vre-un sportiv performanta daca nu si-a depasit limitele? Poti ajunge printre cei mai buni in domeniul tau daca nu depui efort sustinut?

Poate ca educatia mea a fost mai spartana. Poate ca si firea m-a ajutat.

Dar, cu siguranta, cu totii avem in noi o putere mult mai mare decat cea pe care o folosim!

Ea trebuie doar activata. Cu incredere. Multa incredere. Si perseverenta. Ca la orice activitate ce presupune performanta.

Indiferent ce palma iti da viata, ca pierzi pe cineva drag, ca divortezi, ramai fara loc de munca sau te imbolnavesti, nu uita de forta ascunsa in tine.

Daca astepti doar din afara salvarea, e o minune ca aceasta sa vina! Daca iesi in intampinarea ei, ai toate sansele sa te salvezi.

Daca stai bolnav in pat asteptand ca doar medicamentele sa te faca bine, daca nu crezi cu toata fiinta ta ca vei fi bine si nu lupti pentru aceasta, sansele sunt mult mai mici.

Iar bucuria pe care o traiesti cand redevii sanatos pentru ca ai avut incredere in propria putere, este inegalabila. Ea iti poate da forta necesara ca durerea si boala sa devina o amintire din care ai invatat multe.

Doar este vorba de "scoala vietii", nu?